Banel Nicoliță și-a încheiat conturile cu Viitorul. Anunțul a fost făcut chiar de Gică Hagi, care susține că va da credit tinerilor pe acest final de sezon. Nicoliță a semnat cu Viitorul în februarie 2015, după ce s-a despărțit de Saint-Etienne.
Gică Hagi lasă senzația că nu-l mai interesează atât de mult primele locuri. Cu un parcurs foarte slab în 2016, patronul Viitorul a început să-și contureze lotul pentru sezonul viitor. Hagi vrea să scape de cheltuială cu jucătorii care nu se încadrează în politica clubului și primul pe listă a fost Bănel Nicoliță.
„Am vorbit cu el azi, i s-a comunicat decizia, știe despre ce e vorba. La vara își încheia contractul, am căzut de acord să reziliem. Nu mai avea rost, mai aveam 5-6 meciuri de jucat sezonul ăsta, vom da șansa celor care au intrat mai puțin și, mai ales, celor tineri. Bănel știa că de la vară nu mai intra în planul nostru!”, a declarat Gică Hagi.
Bănel a vorbit și el despre despărțirea de clubul lui Hagi. Fostul stelist spune că nu a discutat direct cu antrenorul și patronul echipei: „Am avut o discuție cu Zoli Iasko, nu cu Hagi, în privinta rezilierii contractului. A fost o decizie comună cu cea a clubului, care își dorește să promoveze tinerii. Eu mi-am dorit să joc și nu am fost de acord să stau pe bancă. Nu regret că am venit la Viitorul, mai ales că am refuzat în iarnă două oferte concrete pentru a juca aici. Le urez succes in continuare”, a spus Nicoliță, pentru Dolce Sport.
Fostul mijlocaș al Stelei a semnat cu Viitorul în februarie 2015, după ce și-a reziliat contractul cu Saint-Etienne. În vară, Nicoliță a încercat să-și găsească un alt angajament, dar până la urmă a ales să continue la Viitorul. În acest sezon, a intrat în 27 de meciuri, a dat patru goluri și a reușit patru assist-uri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER